Cină italienească la Ristorant Exclusive


Ristorant Exclusive

Cine mă cunoaște, știe deja că sunt înnebunită după paste. Mâncare italienească, în general. Cred că într-o altă viață am fost italiancă. Dolce far niente și paste.

De curând am fost la Ristorant Exclusive, de pe Napoca 6. De cum intri, simți vibe-ul ăla specific din Italia. Decorul este specific italienesc, însă din spusele altora credeam că e ceva învechit, într-un sens rău. Localul nu ar avea același farmec dacă ar avea un interior modern și tipic anilor noștri. Este perfect așa.

Am zăbovit preț de 5 minute pentru a-mi crea locul perfect de luat masa, iar în cele din urmă am ales masa din mijlocul restaurantului, vizavi de bar. Este foarte important pentru mine locul în care mă așez, setează un întreg vibe al întregii experiențe culinare. Totul începe cu bine atunci când stau unde îmi place, am un setup pentru poze bun spate și ceea ce văd în fața ochilor este magic:

photographic evidence

Roșu sau alb? Am ales roșu, iar primul vin sugerat de personalul restaurantului mi-a plăcut și a rămas. Îmi pare rău că nu am întrebat ce fel de vin era. Mi-a plăcut mult, așa că data viitoare voi întreba ce fel de vin era.

Am început această experiență culinară cu ceva ce nu mai testasem niciodată: langustină și tartar de ton. Fructe de mare și peste crud. Eu nu am crescut cu așa ceva, nici nu am avut vreodată obsesie pentru genul acesta de mâncare. Cert e că sunt curioasă din fire și nu refuz lucrurile noi, sau mâncărurile noi. După aspect și miros, niciunul dintre ele nu mă îndemna să gust.

Odată ce am gustat tartarul de ton, papilele mele gustative au trimis impulsuri intense către creier, cerând mai mult. O explozie de gusturi într-un pumn de bucățele de ton crud, proaspăt. Portocala îmbracă tonul în uleiurile esențiale, intensificându-i aroma.

Servirea și amabilitatea personalului au fost exact așa cum trebuie să fie la orice restaurant, oriunde.

Cu zâmbetul pe buze, după aperitive, ne-au fost recomandate și servite câteva feluri principale de mâncare. Le-aș fi încercat pe toate, Doamne de-aș putea să le gust toate odată. În poză, doamna ne servea risotto cu hribi. Un gust intens, cremos, incredibil și foarte sățios.

A fost savurat până la ultima înghițitură de Roxana, de la Photographic Evidences. Eu am gustat o linguriță și am trecut la ceea ce mă înnebunește de câțiva ani încoace: pastele.

Paștele cu fructe de mare ne-au fost recomandate de către doamna ospătar, mă bucur foarte mult că a făcut asta pentru că am mâncat cea mai bună caracatiță din viața mea, în pastele astea. Poate o parte dintre voi ați urmărit insta-stories din ziua cu pricina(puteți să le vedeți și acum, la highlights Exclusive), am filmat special un story pentru a vă spune cât e de bună caracatița. Nu am mâncat de foarte multe ori fructe de mare, maxim 5-10 experiențe culinare în care am experimentat asta în Alicante, Barcelona, Fuerteventura, însă aici, în Cluj, au fost cele mai gustoase.

Pentru cei care nu vor sub nicio formă să încerce fructe de mare sau peste, restaurantul are o grămadă de alte opțiuni, atât pentru carnivori cât și pentru vegetarieni. Am decis să gust și spaghetti corte d`assise. La prima vedere sunt niște paște simple, cu sos de roșii. Însă mirosul îl pot simți și acum, la o săptămâna distanță, doar amintindu-mi. Un miros intens de roșii, legume și condimente. Condimentate și picante, vor satisface chiar și cel mai pretențios fan al pastelor. Bineînțeles sunt alte zeci de opțiuni gata să fie descoperite, ori inventate, pentru că bucătarul este deschis sugestiilor oamenilor care le calcă pragul.

Dacă nu ți-e poftă încă, mai am ceva de spus. Tiramisu, canolli și alte deserturi minunate. Primele două le-am testat noi. Crema de tiramisu a fost poate cea mai bună pe care am gustat-o. Piscoturile aveau gust incredibil de intens a cafea, cred că la asta nu mă potrivesc cu ei. Pișcoturile au fost puțin cam însiropate pentru gustul meu, însă sunt sigură că se pot face oricum, la cerere. Îmi place gustul de cafea mai puțin intens, mereu îmi beau cafeaua cu mult lapte. Italienilor le place espresso, scurt, intens, puternic. Pe bună dreptate.

O experiență interesantă, abia aștept să mă reîntorc la ei!

Ristorant Exclusive se află în centrul Clujului, pe Strada Napoca nr.6. Enjoy!

Photography Photographic Evidence

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.